Anotimpuri de trecere

Anotimpuri de trecere

Autor: Cătălin Ţîrlea


8.90 lei

 Această carte poate fi cumpărată cu 40% discount dacă ai Streamland Plus. Pentru doar 9,9 lei poți deveni și tu membru.


Un roman din anii ’90 cu actiune care se petrece dupa revolutie, iar personajele sunt afectate de schimbari: unul isi transforma carciuma Infratirea in Tiffanny, un director ajunge ministru mare, o biserica de cartier incepe sa vanda vin pentru populatie, pentru a face rost de fonduri.

În anii ’90, când am scris Anotimpuri de trecere, nu îmi puteam imagina că voi fi în stare vreodată, fundamental ist al literaturii cum eram, să pun la îndoială supremaţia ficţiunii. Credeam cu tărie că romanul este în stare să mişte şi să reaşeze vertebrele societăţii. Credeam în rolul social al literaturii şi în forţa romanului realist. Nu spun că azi nu mai cred. Spun doar că societatea umană s-a schimbat dramatic şi că, în aceste condiţii, s-ar putea să îşi regândească şi să îşi reconfigureze uneltele. Sunt curios dacă ficţiunea va mai fi printre ele. Dacă da, atunci precis că nu ar mai fi decât o chestiune de clipe până când, dintre cuvintele înghesuite în ultima frază a acestui roman, Matei Bucur să apară din nou.

 

Cătălin ŢÎRLEA. Scriitor şi diplomat, născut în 1964 la Bucureşti. Este licenţiat în Litere al  Universităţii Bucureşti.   Membru   al   Uniunii   Scriitorilor  din România din 1994. Între 1990 şi 2002 a fost jurnalist cultural la Televiziunea Română şi a avut în paralel o intensă activitate publicistică în presa scrisă. Din 2002 este diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. A publicat volumele: Povestiri cu pensionari (proză scurtă), 1993 – Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române; Avântul tinerimii (publicistică), 1994; Prostia la români (proză-pamflet), Editura ALLFA, 1997; Anotimpuri de trecere (roman), 1998 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul revistei Convorbiri literare, Iaşi, Premiul „I.L Caragiale” al Fundaţiei Culturale Moftul Român; Suburbanele Bucureştilor urmate de nuvela Fratele meu geamăn, 2002; Politica literară şi viceversa (publicistică), 2002.

Autor

Cătălin Ţîrlea

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.

Ai un comentariu, o părere sau o întrebare despre această carte?


 
Category:
Updating…
  • No products in the basket.