-19%
City

City

Autor: Alessandro Baricco


20.99 lei 17.00 lei

 Această carte poate fi cumpărată cu 40% discount dacă ai Streamland Plus. Pentru doar 9,9 lei poți deveni și tu membru.


„Cartea asta e clădită ca un oraș, ca ideea unui oraș. Mi-am dorit ca titlul să exprime asta. Şi chiar o face. Poveștile sunt cartiere, personajele sunt străzi. Restul e timp care trece, sete de a rătăci și nevoie de-a privi. Am călătorit preț de trei ani prin City. Dacă vrea, cititorul poate să meargă pe urmele mele. E lucrul cel mai frumos, dar și cel mai greu din orice carte: Poți oare parcurge drumul făcut de altcineva? În ce privește personajele – străzile –, e câte puțin din toate. Avem un uriaș, un mut, un frizer care în zilele de joi tunde oamenii gratis, un general, câțiva profesori, copii care bat mingea, un puști de culoare care aruncă la coș și nimerește de fiecare dată. Astfel de oameni.“ (Alessandro Baricco)

În 1991, lui Alessandro Baricco i-a fost publicat primul roman, Castele de mânie, pentru care a primit Premio Campiello şi Prix Medicis Etranger (1995). Romanele Mătase și Fără sânge l-au consacrat drept unul dintre cei mai traduși scriitori italieni contemporani, ajungând pe primele locuri în topurile de bestsellers din Italia și Franța. La Editura Univers mai au apărut romanele Ocean Mare, Fără sânge și sunt  în curs de apariție Castele de mânie și O poveste.

5 out of 5
(1)
 
Autor

Alessandro Baricco

Link preview

https://streamland.atavist.com/ city

  1. 5 out of 5

    City, oraşul misterios în care se joacă fotbal

    „Gould nu a văzut meciul Mayweather-Pacquiao, pentru că altfel l-ar fi comentat. Gould nu avea cum să vadă „meciul secolului” fiindcă s-a născut în 1999 şi a dispărut în lumea largă a celor care încă mai citesc exact atunci cînd tatăl lui, Alessandro Baricco, lansa romanul „City”. Gould, personajul central al cărţii marelui scriitor italian, puşti genial a cărui pasiune stranie este să comenteze cu voce tare meciuri de box în timp ce stă pe toaletă. Asta ca să înţelegem repede de ce eroul principal şi genial al unei cărţi geniale ar putea avea vreo legătură cu boxul.
    Gould fusese decretat geniu de un consiliu profesoral care îl examinase trei zile. Boxul nu era singura ciudăţenie a lui Gould, ai cărui unici prieteni sînt Diesel, un uriaş, şi Poomerang, un mut care „nonvorbeşte”. Omniprezenţii Diesel şi Poomerang sînt rodul imaginaţiei copilului-minune, spre deosebire de excentrica lui guvernantă, Shatzy Shell, în timpul liber autoare de scenarii western cu tentă filosofică şi în viaţa de zi cu zi centralistă la un call center. Distribuţia cărţii este completată de un tată sever, absent-tandru şi militar de carieră, de profesorul Mondrian Kilroy, care plînge singur în amfiteatru, şi de un alt profesor, Taltomar, fost arbitru de fotbal, omul alături de care micuţul Gould priveşte şi interpretează meciurile de pe terenul din spatele casei lui“.
    (…)
    „City” a apărut (…)la Editura Univers şi este în primul rînd o pledoarie pentru marea literatură. Nu în ultimul rînd, „City” este şi un omagiu adus frumuseţii sportului. Personalitate culturală de anvergură, romancier, eseist, critic literar şi regizor de film, Baricco are o afinitate particulară pentru sport. Născut la Torino, unde trăieşte şi acum alături de soţie şi cei doi fii, Baricco este suporter mărturisit al lui AC Torino, cenuşăreasa citadelei piemonteze.
    (…)„Era un teren de fotbal frumos. Gould, Poomerang şi Diesel se uitau ore întregi la el de la fereastra dormitorului. Gould îşi lua notiţe. Avea o teorie a lui. Era sigur că fiecărui rol îi corespundea un anumit profil morfologic şi psihologic. El putea să recunoască un atacant încă dinainte să se schimbe şi să-şi pună pe el tricolul cu numărul 9. Zona lui de excelenţă era lectura fotografiilor echipelor. (…) Avea un procent de eroare de 28%. Se străduia să coboare sub 10%”.

    Citiţi „City” şi poate vă veţi uita altfel la fotbal. Poate şi la lume. (Cristian Geambașu, City, oraşul misterios în care se joacă fotbal, Blogsport)

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.

Ai un comentariu, o părere sau o întrebare despre această carte?


 
Categories: , Tag:
Updating…
  • No products in the basket.