View Basket “Reduși la tăcere” has been added to your basket.
Portretul reginei

Portretul reginei

Autor: Emmanuel Kattan


15.99 lei

 Această carte poate fi cumpărată cu 40% discount dacă ai Streamland Plus. Pentru doar 9,9 lei poți deveni și tu membru.


„Doamna se întinde, suspină, închide ochii. Corpul ei nu mai e decât o istorie, o mașinărie familiară, dar străină viitorului. Străină, mai ales, speranțelor care, spre propria‑i uimire, își mai găsesc adăpost în ea. Nu pentru că ar fi gata să se abandoneze unei dorințe noi, ci mai degrabă fiindcă dorința de a exista pentru altul, nevoia fizică de a fi ținută și strânsă în brațe de un bărbat, continuă să trăiască într‑un colț al conștiinței ei, ca o amintire neglijată, ca rochia de seară albastră de culoarea nopții care nu i se mai potrivește și pe care n­‑o va mai purta niciodată, dar se încăpățânează să o păstreze în fundul unui dulap, protejată cu grijă de o husă din plastic, pentru orice eventualitate“ (Portretul reginei).

 

Emmanuel Kattan a studiat filosofia la Universitatea din Montréal, orașul său natal, și la Oxford. Și‑a publicat primul roman, Nous seuls (Noi singuri), în 2008 la Éditions du Boréal. Au urmat Les Lignes de désir (Cărări clandestine), în 2012, tradus de Editura Univers, și Le Portrait de la reine (Portretul reginei).

Autor

Emmanuel Kattan

Editura

Univers

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.

Ai un comentariu, o părere sau o întrebare despre această carte?


 
Categories: ,
Updating…

Subtotal: 19.00 lei

View Basket Checkout

Continue Shopping