Sfârșitul poveștii

Lydia Davis s‑a născut în 1947, în Massachusetts, SUA. A publicat mai multe volume de proză scurtă şi romanul Sfârşitul poveştii, pe lângă eseuri şi traduceri din scriitori francezi ca Gustave Flaubert, Marcel Proust, Maurice Blanchot. A primit numeroase distincţii internaţionale pentru opera ei, cea mai importantă fiind prestigiosul Man Booker International Prize, care i s‑a acordat în 2013. A predat literatură şi scriere creativă la universităţi americane cu tradiţie. A fost căsătorită cu scriitorul Paul Auster, iar în prezent este căsătorită cu artistul vizual Alan Cote. Are câte un fiu din fiecare căsătorie.

„Bucurie mare: Lydia Davis a câştigat Premiul Man Booker International. Niciodată nu a nimerit un premiu literar ţinta atât de bine, aproape la fel de bine cum o nimereşte ea în povestirile ei, ingenioase, jucăuşe, inventive din punct de vedere formal şi neaşteptat de puternice (faţă de cât de scurte sunt). […] E o plăcere s‑o citeşti. Nu mai e alt scriitor ca ea.” The Guardian
„L‑a cunoscut în timp ce locuia şi lucra într‑un oraş de pe coasta de Vest. El, poet publicat în reviste obscure şi student angajat part time la o benzinărie, era cu doisprezece ani mai tânăr decât ea. Ea îşi aminteşte prima lor întâlnire, ce bine arăta (şi asta o va bântui mult timp după plecarea lui) şi certurile dintre ei. Dar cele mai intense şi dureroase amintiri sunt cele de după sfârșitul poveştii, când, incapabilă să accepte că se terminase, îl pândea la locul lui de muncă, îl urmărea şi punea la cale întâlniri la care el nu venea. Nu‑şi face iluzii în legătură cu el: era imatur, lua bani cu împrumut şi nu‑i înapoia, îşi dezamăgea prietenii. Dar toate astea, pentru o femeie obsedată de iubitul ei, sunt irelevante.“ Kirkus Reviews

„Aparenta identitate dintre naratoare, protagonistă şi (poate) autoare, persoana I care sufocă toată cartea, lipsa intrigii, a plot-ului, a dialogurilor, permanentele alunecări trecut-prezent (fără vreo altă logică decât aceea a memoriei), însăşi tema cu miez traumatic – toate acestea sunt elemente care apropie cartea Lydiei Davis de controversatul gen care a dominat literatura franceză a ultimelor două decenii. Cel mai bine seamănă cu Annie Ernaux – măcar prin această temă a iubirii dintre o femeie matură şi un bărbat mult mai tânăr, care a preocupat-o „vreme” de câteva romane bune pe prozatoarea franţuzoaică. (…) Cu toate acestea, Sfârşitul poveştii nu se încadrează fără rest în tiparele genului francez, fiindcă lipseşte acel voyeurism, acea avalanşă de intim-senzaţional (sentimental, corporal) la care cititorul e invitat ca la un adevărat festin. E, în linii mari, o deconstrucţie complet nesentimentală a jocului dintre memorie şi ficţiune“. (Florina Pârjol, în Sfârșitul poveștii sau educația nesentimentală,

http://www.bookaholic.ro/lydia-davis-sfarsitul-povestii.html