View Basket “Alt nume, altă ușă” has been added to your basket.
Criticul literar Nicolae Manolescu

Criticul literar Nicolae Manolescu

Autor: Laszlo Alexandru


14.90 lei

 Această carte poate fi cumpărată cu 40% discount dacă ai Streamland Plus. Pentru doar 9,9 lei poți deveni și tu membru.


Oferim o sinteză asupra activităţii criticului literar Nicolae Manolescu, în diversele sale domenii: eseistica, monografia, teoria literară, istoria literară, cronica etc. Am stat aproape de ideile lui, în primul moment, de tranzitivitate, și le-am sintetizat într-o bază de date. A doua miză a fost evaluarea celor mai importante judecăți critice emise despre el, bazându-ne pe intuiţie, printre opiniile contradictorii,într-o explorare arhivistică în presă. Apoi am întocmit bibliografia completă a autorilor comentaţi săptămânal, peste treizeci de ani, de cel mai prolific cronicar al literaturii române. La origine o teză de doctorat, această cercetare a fost apreciată superlativ de numeroși specialiști.
„D-l Laszlo Alexandru este un «copil teribil» al criticii şi al cercetării literare româneşti, mereu ofensiv, cârtitor şi arţăgos, lipsit cu desăvârşire de inhibiţii. (…) I-am admirat, de fiecare dată, spiritul independent şi retorica devastatoare.“ (Liviu Petrescu)

 

LASZLO Alexandru s-a născut în Cluj. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai“, cu specializarea română – italiană. Profesor de italiană la Colegiul Naţional „George Bariţiu“ din Cluj. Doctor în Filologie al Universităţii „Babeş-Bolyai“. Director al Fundaţiei Culturale „Amici“ și al revistei Amici. Director al revistei poliglote E-Leonardo.
A publicat articole, studii literare, eseuri, polemici şi traduceri în reviste culturale din România (Bucureşti, Cluj, Oradea, Iaşi, Sibiu, Târgu-Mureş, Târgu Jiu, Brăila), din Statele Unite (New York şi California), din Israel (Tel Aviv), din Germania (Dietzenbach), din Italia (Roma).
Este autorul a numeroase cărți de eseuri și critică literară.
A tradus romane cunoscute, eseuri și lucrări academice consacrate, din franceză în română, din română în italiană și din italiană în română.
A îngrijit editarea unor volume, a semnat prefețe sau postfețe la anumite ediții literare sau lingvistice.

Autor

Laszlo Alexandru

There are no reviews yet.

Only logged in customers who have purchased this product may leave a review.

Ai un comentariu, o părere sau o întrebare despre această carte?


 
Updating…

Subtotal: 15.00 lei

View Basket Checkout

Continue Shopping